Cand spui Paralela 45, spui de fapt  Grig Sandulescu, fiindca,  oricat ai vrea, nu poti sa separi agentia de Grig sau pe Grig de agentie,  pentru ca impreuna aceste doua nume au o rezonanta aparte, o sensibilitate iesita din comun, o vibratie care-ti  atinge sufletul ca o muzica ametitoare…
L-am cunoscut intamplator pe Grig, fiind in vizita la agentia de turism “Paralela 45” si ceva din privirea lui m-a fascinat din prima clipa. Sa fi fost felul deschis de-a ma primi, exuberanta din glasul lui, spontaneitatea cu care a condus conversatia? Inca nu stiu.
Dar, hai sa mergem la drum cu Grig Sandulescu.
Nu am stiut niciodata ca a planifica o calatorie este de fapt un labirint in care te pierzi cu usurinta,  daca nu-l ai pe Grig alaturi. Este  ceva  asemenea  mecanismului unui ceas, mii de rotite impreunate ca sa puna in miscare una. M-a uimit usurinta cu care jongla printre obstacole pentru a  alege varianta cea mai buna pentru turistii lui, emotia si bucuria cu care  impartasea informatii,  a mia oara despre un obiectiv turistic, ca si cum ar fi fost   prima data. Informatii? Putin spus. Grig este o enciclopedie, pentru ca ceea ce stie el se refera la date istorice, geografice, economice, politice, culturale si de ce nu, mondene, ale fiecarui loc pe unde am trecut si ale diferitelor personalitati legate de acesta.
Miile de kilometri strabatuti  impreuna in Tara Sfanta, m-a convins ca Grig Sandulescu este un ghid foarte bine pregatit profesional, care a acumulat de-a lungul carierei de peste o jumatate de secol nu numai informatii profesionale impresionante, cat modul de a gestiona aceste informatii in asa fel incat sa mentina viu interesul turistului pentru obiectivul turistic. A munci cu oamenii este una dintre cele mai grele profesii, pentru ca fiecare om este diferit, are standarde diferite,  sensibilitati si frustrari, iar cei aflati in vacanta  sunt de multe ori ca niste copii rasfatati si mofturosi, capriciosi, carora nu le intri cu nimic in voie.
Grig nu ofera doar informatii abstracte si seci, el pune ceva din sufletul lui in fiecare cuvant, in fiecare gest, stie cum sa spuna, cat sa spuna si unde sa spuna aceste lucruri, stie sa antreneze turistul  in discutii, sa nu divagheze si nu cumva sa-l plictiseasca cu informatii inutile!
Profesia de ghid nu se refera doar la informatii despre locuri, lucruri si oameni. Profesia de ghid are si partea aceea care-l aduce  in mijlocul oamenilor, a nevoilor acestora si a confortului fizic si psihic al fiecaruia. Grig Sandulescu, mereu sufletul grupului, mereu atent la dorintele fiecarui turist, mereu atent la problemele  si mai ales mereu atent ca fiecare sa fie in  siguranta!
Am fost uimita de reactia oamenilor din orasele vizitate, pentru ca nu era loc in care localnicii sa nu-l cunoasca pe Grig! Am fost intampinati peste tot cu voie buna, cu zambete, cu “paine si sare” cum ar spune romanul nostru, iar Grig imbratisat cu caldura, pe fata oamenilor se citea bucuria revederii, pentru ca uite,  acest roman al nostru, a reusit sa duca peste hotare faima noastra,  sa-si puna in valoare calitatile nu de ghid, ci de om, iubit si indragit de toti, indiferent de culoarea pielii, religie sau limba vorbita!
Am fost onorata sa cunosc si sa am alaturi in acest circuit un profesionist de exceptie si un om de o valoare inestimabila!
Acesta este o legenda vie a turismului romanesc, ghidul Grig Sandulescu, un om pe care nu-l poti uita cu usurinta!

 

Sursa: Niky Cotelici  MCP Press Agency

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • 15 + 13 =